Să alegi hotelul perfect poate fi la fel de dificil ca a găsi acul în carul cu fân. Însă, procesul poate fi privit cu umor, așa cum ne arată în cele ce urmează bloggerii Adela și Ovidiu. Cei doi ne vorbesc despre ura revărsată în online a clienților nemulțumiți și recomandările umflate ale prietenilor despre hoteluri. Spor la lectură!
Să n-ai încredere în recomandările prietenilor
Ovidiu Eftimie
Îmi place atât de mult să mă uit la review-urile de pe internet ale conaționalilor mei încât o fac chiar și fără să vreau să rezerv o cameră. Acest popor a dat mulți scriitori de vază, de la Slavici la Marin Preda, dar cei mai importanți au fost, fără îndoială, pașoptiștii, care scriau petițiuni și cereau drepturi ca în Europa.
Sunt oameni care scriu în stilul declamativ al lui Andrei Mureșianu, pentru că nu le-a mers un întrerupător în cameră vor să tragă prin foc și sabie tot personalul hotelului și, la final, și pe proprietar în cadrul unei adunări publice la care să fie prezenți familia, regele și domnitori din alte țări. Sunt oameni care-și declară, în stil Alecsandrian sau Coșbucian dragostea pentru hotelul respectiv narând cu lirism despre cum de fiecare dată când ajung acolo povesteasc cu o plăcere atât de intensă încât sexul pare banal dup-aia.
Citindu-i pe toți acești epigoni ai lui Bălcescu poți vedea, printre rânduri, și cam care este situația.
Oamenii care dau o stea din 5 nu pot fi băgați în seamă prea mult, de obicei se iau de nimicuri. Nici cei care spun că totul este absolut perfect și n-au găsit nicio bubă nu-s de crezut, că lucrăm cu oameni nu cu roboți și, spre deosebire de T1000, oamenii mai greșesc.
Dar, încet încet, începi să-ți faci o părere despre ce e acolo, o imagine generală, din multitudinea de comentarii lipsite de nervi și pașoptisme.
N-aș merge niciodată pe părerile prietenilor dintr-un motiv foarte simplu: în toate discuțiile astea despre cât de bine a fost acolo sau dincolo este și un pic de lăudăroșenie „vezi, amărâtule, eu merg doar în locuri unde sunt servit ca un prinț, nu ca voi” urmată de un pic de auto-adulație dacă hotelul se dovedește chiar bun „vezi, mă, că știu ce zic. Știu, mă! Păi ce făceai tu fără mine, ai?”. Probabil dormeam în stradă, că fără un „prieten” n-aș fi știut să caut un hotel pe internet.
În căutarea hotelului perfect
Adela Dan
Dacă femeile și-ar alege partenerii de viață cu aceeași seriozitate cu care aleg un hotel, rata despărțirilor ar scădea vertiginos, mai ceva ca o grămadă de bomboane pusă pe masă în fața unor copii. Și asta pentru că, indiferent dacă e vorba de o singură noapte sau o de vacanță întreagă, treaba este cât se poate de serioasă. Când se decid să plece în vacanță sau în multvisatul city break de shopping, femeile încep studiul de piață. Și cum vecina de palier care tocmai s-a întors bronzată din weekend pare să dețină secretul hotelului perfect, este prima întrebată: Vecină, imi poti recomanda, te rog, un hotel bun la mare?
De multe ori, însă, vecina poate să recomande maxim sufrageria soacră-sii căci bronzul nu e de mare, ci de sapă la țară.
Sunt apoi luați la întrebări colegii de la muncă , dar cum multe capete înseamnă și mai multe păreri, se trece la faza de sunat rude. Când nici al șaptelea văr după bunici nu ne poate recomanda cu subiect și predicat un hotel anume, urmează scuturatul netului. Sunt răscolite toate sertarele cu site-uri de turism, bloguri de călătorii și grupuri de discuții. Se citesc opinii, păreri, se pun întrebări online, se caută hotelurile de stele, margarete, inimioare sau note.
Și când dosarul e gata și ai găsit hotelul perfect cu calificativ Fabulos, cu review-uri excelente și pret bun, un mic comentariu rătăcit la capătul internetului, în cel mai obscur site, îți bagă mișelește îndoiala în suflet: hotelul este superb, impecabil de curat, mobilierul e nou, priveliștea, magnifică iar personalul amabil și profesionist, dar am o mare nemulțumire- ciocolata de pe pat nu este sugar free!
Despre colaborarea cu Adela și Ovidiu
Cu 16 ani de experiență ca freelance copywriter, Adela este autorul acelor cărți pe care nu le mai poți lăsa din mână, odată ce ai început să le citești. Și nu pentru că sunt lungi, ci pentru că au acel „je ne sais quoi”, care se lipește de tine ca magnetul de fier.
Ovidiu nu s-a lăsat mai prejos și aruncă în stânga și-n dreapta cu ironii fine care se viralizează cu un tupeu fantastic. Toate ironiile vin din calitatea de redactor-șef al celui mai citit cotidian de umor voluntar, Times New Roman.
Lunar, îi invităm pe cei doi să-și dea cu părerea lor despre diferite subiecte fierbinți ca o zi de vară toridă. Despre pasiune și profesie deopotrivă, oameni și tehnologie, hoteluri și decizii bune, micul dejun din perspective diferite, sărbătorile petrecute în hoteluri, cunoscutele ceaiuri și cafele în incinta acestora, observații despre cum percep oamenii schimbările și… lista poate continua. Un an întreg, să tot vorbim.
Declarăm deschis sezonul de „confruntări” cu pasiune!