Trasee cu bicicleta în Mehedinți

Zona județului Mehedinți are un potențial turistic uriaș și poate prea puțin cunoscut publicului larg. Fluviul Dunărea și defileul său, considerat a fi cel mai spectaculos din Europa, diversitatea reliefului din zona muntoasă, rezervațiile naturale, dar și monumentele istorice fac din această frumoasă zonă a României un diamant neșlefuit. De ce neșlefuit? Pentru că, din păcate, multe zone sunt necunoscute și prea puțin promovate la nivel național.

Ne vom opri la câteva trasee care se pot face cu pe două roți, cu bicicleta și vă lăsăm o listă de obiective turistice pe care le întâlniți în drum.

Traseu 1: Orșova – Dubova – Svinița

Durata traseului: aproximativ 2,5 h
Distanța totală a traseului: 48 km

Traseul pornește din Orșova, pe drumul național DN6/E70, trecând podul peste Golful Cerna. Ieșirea din Orșova este o urcare de câțiva kilometri pe Dealul Moșului, urmând o coborâre spre Eșelnița. Aici urmează întâlnirea cu Dunărea și defileul ei spectaculos, este locul în care cu siguranță vei face un popas pentru a-ți trage sufletul și pentru a admira natura în timp ce tragi aer proaspăt în plămâni. După ce pornești din nou la drum, vei da de o mulțime de pensiuni pe malul Dunării și următoarea oprire va fi la Cazanele Mici. Aici poți lăsa bicicleta deoparte pentru o croazieră pe Dunăre cu barca/șalupa rapidă.

Pe parcursul croazierei se vizitează:

Tabula Traiana, un monument ridicat de Traian pentru a marca marșul trupelor romane spre Dacia. Tabula este fixată în piatră și are 4 metri în înălțime.

Chipul lui Decebal este cu siguranță atracția principală a zonei, fiind cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (25 m. înălțime). Bijuteria Clisurii Dunării este rezultatul a 10 ani de muncă, fiind finanțată de omul  de afaceri Iosif Constantin Drăgan.

 

Mănăstirea Mraconia este cunoscută sub numele de Mănăstirea de sub Ape. Ruinele ei au fost înghițite de ape în urma construirii hidrocentralei Porțile de Fier I. Impresionantă este și vechimea mânăstirii: prima atestare a fost în 1453. În prezent, lăcașul de cult este locuit de călugări.

 

Golful Mraconiei și Golful Dubova te vor îndemna să ții aparatul de fotografiat aproape deoarece aici munții par să îmbrățișeze Dunărea.

Peștera Veterani – sanctuarul lui Zamolxis – este „bântuită” de numeroase legende, cea mai cunoscută fiind cea conform căreia aici s-ar ascunde tezaurul Mariei Tereza.

Peștera Ponicova: accesul se face atât cu barca de pe Dunăre, cât și din DN57. Peștera este compusă din două galerii care comunică între ele, fiind situate pe două etaje. Galeria dinspre intrarea de pe Dunăre atinge înălțimi de până la 26 de m, fiind puternic iluminată natural. Mai multe detalii despre peșteră.

 

În zona clisurii Dunării se pot face și drumeții la pas: Traseu Ciucaru Mic și Ciucarul Mare (oferă o vedere panoramică spre cazanele Dunării). Mai multe detalii despre trasee.

Dacă bateriile încă sunt încărcate, puteți să porniți la drum din nou pe două roți de-a lungul Dunării spre Cetatea Tricule, iar mai apoi spre Svinița.Apăsați pe hartă pentru indicații (traseu Orșova – Dubova – Svinița):

Traseu 2: Drobeta Turnu Severin – Gura Văii – Orșova

Durata traseului: aproximativ 2 h
Distanța totală a traseului: 43 km

Traseul pornește din Drobeta Turnu Severin, iar direcția este spre Gura Văii. După aproximativ 14 km, veți da de barajul Porțile de Fier I, unde vă puteți opri la Muzeul Hidrocentralei, aici veți putea admira costume populare din zonă și o moară cu apă. Mai multe detalii despre muzeu: cazaneledunarii.com.ro.

La doar câteva minute se află Cracul Crucii și Cracul Găișoara, rezervații naturale protejate, unde veți putea admira flori rare precum: mărarul Porțile de Fier, unghia ciutei, garofițe, feriga cazanelor, lăptiuca, cârcel sau mierluța.

Tot aici veți putea vizita Parcul Natural Gura Văii – Vârciorova, o arie protejată care își propune să conserve peisaje de o deosebită frumusețe (171 de habitate , dintre care 26 sunt unice în țară). Tot aici se regăsesc peste 5200 de specii de animale, unele deosebite și protejate de lege, precum țestoasa lui Hermann, vipera cu corn, scorpionul, balaurul, șarpele lui Esculap, șarpele de alun, șarpele de sticlă etc. În zonele umede ale parcului, se întâlnesc habitatele unor specii de păsări, protejate la nivel internațional. Pentru accesul în Parc, se pot urma drumurile E70, între localitățile Drobeta Turnu Severin și Orsova, apoi DN57, între Orsova și Baziaș.

Poți continua drumul spre Orașova, iar umătoarea oprire ar fi la Mânăstirea Vodița, cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar și prima așezare monahală din țara noastră.

Continuă drumul către comunica Podeni, unde poți vizita Izvorul și stâncăriile de la Câmana, o rezervație naturală în care veți regăsi o varietate de relief format de fenomene carstice: abrupturi stâncoase, doline, lapiezuri, sisteme hidrocarstice, văi.

Odată ajunși în Orșova, este musai să vizitați Mănăstirea Sf. Ana. Așezământul monahal este o mânăstire de maici cu viață de obște, aflată în Orsova, așezată pe Dealul Moșului, așezare care vă permite să aveți o priveliște panoramică asupra orașului Orșova.  Povestea mănăstirii, aici: crestinortodox.ro.Apăsați pe hartă pentru indicații (traseu Drobeta Turnu Severin – Gura Vaii – Orsova):

Traseu 3: Băile Herculane – Ponoarele

Durata traseului: aproximativ 4 h
Distanța totală a traseului: 76 km

Pornirea se face din Băile Herculane, iar direcția este spre Ponoarele – Baia de Aramă. La 2, 7 km, după Hotel Roman, ajungeți la Grota Haiducilor, o peșteră cu trei deschideri, luminată natural printr-o despicătură a muntelui. Peștera este valoroasă prin faptul că aici s-au găsit obiecte din trecutul dacic, dar conține și faună care se mai găsește doar în America Latină. Mai multe despre Grota haiducilor pe blogul celor de la Zig Zag prin România.

Peștera lui Adam se află la mai puțin de un km de Grota Haiducilor, o peșteră încălzită de aburi fierbinți veniți din adâncuri. Peștera are condiții de peșteră tropică, fiind foarte periculoasă – este interzisă fără echipament adecvat și însoțitor alpinist sau speolog.

Pornește la drum către comuna Mehadia, unde se găsește Cascada Vânturătoarea. Drumul este unul de vis, printre munți impunători și cu mult verde în stânga și în dreapta carosabilului. Cascada Vânturătoarea oferă un spectacol natural impresionant, apa în cădere creând imaginea unei pânze subțiri. Cascada are o înălțime de 40 de m și abia așteaptă să fie pozată și admirată. De asemenea, structura cascadei permite să treci de-o parte de de alta, astfel încât poate fi admirată de pe ambele părți.

După ce ți-ai luat porția de odihnă, mergi mai departe către Peștera Izverna, una dintre cele mai cunoscute din Europa pentru numeroasele sale mistere. Peștera are 1,5 km lungime și este parcursă de un pârâu subteran, fiind cea mai lungă rețea de galerii subacvatice din România.

Se spune ca aici s-ar ascunde comori din Imperiul Asutro-ungar, dar și tezaurul Serbiei. Alte mistere legate de peșteră sunt cele conform cărora aici ar exista porți din stânci are se închid şi se deschid, lăsând apa subterană să inunde galeriile. Peștera este ideală pentru scufundări și filmare subacvatică.

Continuă drumul către Ponoarele, unde vei putea vizita Peștera Ponoarele, Pădurea de

Liliac, Podul lui Dumnezeu, Lacul Zâtonul Mare/Mic și Câmpul cu Lapiezuri.

Peștera Ponoarele are o lungime de 734 m și este situată sub dealul Ponoarele, reprezentând singura legătură dintre Zătonul Mare şi Zătonul Mic realizată la nivel subteran. E bine ca peştera să fie vizitată cu ghid şi echipament adecvat, ieşirea spre Zăton fiind foarte dificilă. Pe site-ul oficial al Primăriei Ponoarele aveți mai multe informații despre obiectivele turistice din comună.

Podul lui Dumnezeu este o arcadă uriașă naturală de piatră care trece peste șoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, fiind format în urma prăbușirii peretelui superior al peșterii Ponoarele.Apăsați pe hartă pentru indicații (traseu Băile Herculane – Ponoarele):

Oricare traseu ți se pare mai ofertant, te asigurăm că vei avea parte de o aventură pe cinste!

Verifică disponibilitatea la Continental Drobeta Turnu Severin și hai să descoperi zona Mehedinți pe două roți!

ÎNAPOI LA CAMPANIE