Unde să fugim de acasă?

Siguranța și confidențialitatea sunt cele care ne fac să alegem anumite locuri, în schimbul altora. Ne place să ne simțim respectați și, de ce nu, răsfățați, atunci când vine vorba de serviciile pentru care plătim. „Avem prea puțin răgaz pentru evadare ca să-l irosim alegând locuri în care ne-am putea risipi bucuria, așa că mergem țintit, acolo unde știm că ne va fi bine.” Alice pune întrebarea „Unde să fugim de acasă?”. Și tot ea ne dă răspunsul. Lasă-te purtat și citește articolul până la final.

Editorial Alice Năstase, jurnalistă și scriitoare:

În anii primelor mele iubiri încâlcite, îmi petreceam mai mult timp decât s-ar fi cuvenit cu un coleg de birou care mă însoțea, după orele de serviciu, în cafeneaua așezată, parcă într-o doară, dar cu atât de mult rost, între clădirea în care lucram și gura metroului care ne ducea, pe fiecare, în altă direcție, către altcineva. Când era cald afară, ne gândeam că ne-ar prinde bine o limonadă rece. Când era frig, voiam să bem împreună un ceai cald, a cărui aromă să ne țină frisoanele anotimpului și pe cele nemărturisite, ale dorului, departe, până a doua zi. Când nu era nici cald, nici frig, depistam noi adierea vreunui vânticel care să ne facă, totuși, să mai stăm o clipă împreună adăpostiți de fiorii iliciți. Cafeneaua ne devenise popas obligatoriu înainte de casă, înainte de viața reală. Îi cunoșteam pe toți cei care ne așezau meniul pe masa pe care mâinile noastre nu se atingeau, dar stăteau, mereu, întinse unele către altele. Și ei ne cunoșteau pe noi, chiar mai bine decât credeam.

Povestea, așa cum se întâmplă cu mai toate poveștile trăite între două drumuri la metrou, s-a destrămat brusc, când soarta, nemaivrând să aștepte, și-a făcut alte planuri. El s-a transferat în alt oraș, ca să fie mai aproape de părinții soției. Biroul nostru și-a găsit alt sediu, cu chirie mai mică.

Într-o zi în care mă plimbam prin zonă de mână cu bărbatul mea de-acasă, mi s-a făcut dor să intru în cafeneaua în care așezasem atâtea tresăriri printre aburi de ceai. L-am invitat să stea cu mine la masa la care eu stătusem de atâtea ori, iar când a venit să ne-aducă meniul fata care mă servise de multe ori mai înainte a tresărit și a zis, zâmbitoare: “N-ați mai fost demult pe la noi! Domnul cu care veneați aproape-n fiecare zi ce mai face?”…

“Eu vreau un esspreso scurt, fără lapte”, a spus logodnicul meu, ca să astupe tăcerea.

“Eu aș vrea să plecăm”, am zis, întinzându-i, înapoi, meniul, și m-am ridicat de la masă și n-am mai călcat niciodată pe-acolo.

Mai toate meseriile din zona serviciilor ni se par, în principiu, ușoare. Dar, de fapt, sunt cele în care nu e îngăduită nicio greșeală. Cei care lucrează cu oameni sunt un fel de confidenți tăcuți și atenți, preciși și discreți, un fel de șahiști care asistă la mutări de suflete și de zâmbete pe o tablă de șah a alegerilor. Totul trebuie să fie perfect. Toate rezervările, toate saluturile, toate tăcerile. Niciun client nu ar putea concepe să i se așeze pe masă un alt fel de mâncare decât cel comandat sau să stea într-o cameră altfel decât cea rezervată. Niciun evadat din propria viață nu vrea să fie trimis înapoi cu un gest, acolo de unde a fugit.

Avem prea puțin răgaz pentru evadare ca să-l irosim alegând locuri în care ne-am putea risipi bucuria, așa că mergem țintit, acolo unde știm că ne va fi bine. Unde să fugim de acasă? Undeva unde să ne simțim ca acasă, dar să fie altfel, mai simplu, mai odihnitor, mai fără griji.


Campania „Mai mult decât profesie. Pasiune!“ este cu și despre pasiunea cu care am învățat să servim oaspeții în fiecare zi a activității noastre. Colegii noștri au fost actorii Calendarului pe anul 2017. Prin această campanie ne-am dorit să aducem angajații, dar și meseriile dintr-un hotel într-o altă lumină, prin asocieri neașteptate.

Jurnalista Alice Năstase Buciuta este invitată lunar să ne povestească despre pasiune, viață și profesie, în stilul ei minunat, caracteristic.  Citiți mai multe editoriale semnate de Alice Năstase.

ÎNAPOI LA CAMPANIE