Te aflii printre cei pentru care cafeaua nu are gust decât cu tone de zahăr și lapte din abundență? Dacă da, atunci faci parte din cei care nu se bucură de calitățile reale ale cafelei. Sunt foarte multe motive pentru care nu bem cafeaua cum trebuie și cel mai probabil nici nu conștientizăm asta. Așa ajungem să bem mult mai multă cafea decât ar fi necesar sau să devenim imuni la cafeină.
Prea devreme
Cu toții știm că nu este o idee prea inteligentă să bem cafeaua târziu în noapte deoarece este foarte probabil să ne trezim cu niște cearcăne pronunțate a doua zi. Mai mult, cafeina are nevoie de ore bune să se elimine din organism, așadar ideal este să nu bei cafeaua cu mai puțin de 5 ore înainte de somn.
Ceea ce probabil nu știi este că nici dacă bei cafeaua imediat după ce te-ai trezit nu este o practică bună. Dacă bei cafeaua în mai puțin de o oră de la trezire nu faci decât să creezi intoleranță la cafeină, iar cafeaua nu își mai face efectul. La 20-30 minute de la trezire, nivelul de cortizol (hormonul de stres) crește în mod natural, iar abia după acest moment este ideal să bem cafeaua, altfel nu vom face decât să ne agităm prea tare în prima parte a zilei, iar energia să se după mult mai ușor.
În frigider?!
Știm să ești obișnuit/ă să ții cafeaua într-o cutiuță drăguță în dulapul tău cald. Însă se pare că nu aceasta este mediul propice pentru cafea.
Înghețarea boabelor de cafea face ca aceasta să fie mai bogată deorece prin această metodă apa poate extrage savoarea cafelei mai repede. Așadar, e timpul să faci loc în frigider pentru cafeaua ta!
Cu moderație
Oricât de mult ți-ai plăcea cafeaua, aceasta trebuie băută cu simț de răspundere! Prea mult cafeină poate dăuna grav sănătății și cauzează insomnie, presiune arterială ridicată, palpitații ale inimii.
În schimb, conform unor studii făcute la harvard, un număr potrivit de cești de cafea băute zilnic pot avea beneficii pentru sănătate. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară recomandă 400 mg de cafeina/zi. Aceasta ar fi cantitatea sigură de cafea care nu cauzează probleme de sănătate.
Auch, frige!
Nu, cafea nu se bea mult prea fierbinte! Riscați nu numai să vă ardeți, dar gustul poate fi afectat. Mai mult, băuturile foarte fierbinți pot cauza probleme extrem de grave, chiar cancer.
Cald, nu rece!
Nu mai turnați lapte rece peste cafea! Laptele fierbite poate transforma o ceașcă de cafea bună într-una extraordinară în câteva secunde. Dacă vreți să faceți lapte spumos puneți-l într-un borcănel, agitați borcanul timp de 30 de secunde și băgați-l la microunde tot timp de 30 de secunde.
Într-un minut veți avea un lapte spumos și delicat perfect pentru cafeaua de dimineața. Este un truc excelent pentru a face un caffe latte de excepție.
Cât mai puțin zahăr
Uită de îndulcitor sau zahar din abundență. Obișnuința își are dezboșnuință, iar trecerea de la 2-3 linguri de zahăr la ceașca de cafea la o linguriță de zahăr poate fi făcută treptat. Nimeni nu spune că trebuie să bei cafeaua fără zahăr dacă nu este pe gustul tău, dar dacă cafeaua e de calitate zahărul îi strică gustul. O variantă mai bună decât zahărul ar putea fi bastonașele de scorțișoară sau coaja de portocală răzuită. Merită încercat!