Laurențiu Iacob: „Hotelul e a doua mea casă”
Laurențiu Iacob: „Hotelul e a doua mea casă”

Laurențiu Iacob: „Hotelul e a doua mea casă”

INTERVIU Laurențiu Iacob

– manager service F&B Continental Forum Arad –

Cum ai primit prima dată invitația de a participa la această ședință foto?

La început nu am fost prea receptiv, mai ales că nu mai participasem la o ședință foto, însă, în același timp mi s-a părut foarte interesantă atât ideea cât și rolul ales.

Ce așteptări aveai? Ce părere ai despre rezultatul final? Ce au spus prietienii / familia când te-au văzut în această ipostază? 

Știam ca voi lucra cu o echipa profesionistă și mă așteptam la o reușită. Tuturor prietenilor si familiei li s-a părut haios rolul, dar au fost foarte încântați când au văzut pozele. Cu siguranță îmi va rămâne în memorie această ședință foto și, implicit, experiența.

laurentiu iacob campanie pasiune

Esti o persoană care zâmbește mult, ai rețetă pentru acest zambet? 

Rețeta pentru acest zâmbet este că mă aflu într-un colectiv placut, cu oameni frumoși. Ei sunt a doua familie pentru mine, ei mă motivează, mă ajuta în momentele de presiune. Eu mai cred că pentru a zâmbi trebuie să îi faci și pe cei din jurul tău să zâmbească. Tot ceea ce fac la locul de muncă combin cu bună dispoziție.

Ce înseamnă pentru tine meseria pe care o ai? Consideri că pasiunea are sens într-o carieră profesională? 

Meseria înseamnă foarte mult pentru mine, dar oarecum a fost întâmplătoare. La angajare nu m-am gândit ca voi rămâne în acest domeniu, fiind un job part-time pe perioada facultății. Fără pasiune nu cred ca poți reuși în niciun domeniu. M-am implicat atât de mult la locul de muncă, încât hotelul e a doua mea casă. Fără o implicare maximă nu cred ca se poate reuși în acest domeniu. Mă dedic în tot ceea ce fac și mă bucur de toate reușitele pe care le-am avut pe parcursul celor 9 ani de experiență la Hotel Continental Forum Arad.

laurentiu iacob

Poți să ne spui persoane care au avut un rol important în cariera ta ? Care ți-au transmis pasiunea pentru această meserie? 

Când m-am angajat am cunoscut oameni care aveau o experiență foarte bogată în domeniu. De aceea cred că că toate persoanele cu care am luat contact m-au ajutat de-a lungul evoluției mele, în această meserie.

Care sunt ingredientele necesare pentru o zi de muncă reușită? 

Implicare, atenție la detalii, bună dispoziție și, nu în ultimul, rând colegii de muncă, fără de care nu aș reuși să îmi ating țelul.

Poți să ne dai un moment în care pasiunea pentru ceea ce faci a învins oboseala și epuizarea de la locul de muncă?  

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de catering-urile pentru o firmă care comercializează utilaje agricole. Au fost 2 săptămâni pline și epuizante presărate cu multe întâmplări mai mult sau mai puțin hazlii în care am străbătut țara în lung și-n lat:). Până la urmă totul a fost un succes și oamenii au fost foarte mulțumiți de organizare și serviciile oferite.

laurentiu iacob

Ce întâmplare neobișnuită / haioasă, de la locul de muncă, o poți împărtași cu cititorii noștri?

Mă leg tot de catering, însă e bine de știut că sunt multe alte momente hazlii, neobișnuite. Spre exemplu, am avut o masă câmpenească pentru agricultori în Alexandria, unde ne-a prins o furtună de vară. Așa că, am ajuns uzi până la piele, cu mașinile împotmolite și scoși cu tractorul de pe câmp. O experiență amuzantă pot spune.

Poți spune un moment în care ai fost mândru că faci parte din echipa Continental Hotels?  

Au fost foarte multe momente, dar vă enumăr câteva: participarea cu echipa la diferite concursuri profesionale cu rezultate foarte bune, feedback-urile de la clienți,  organizarea multor evenimente de anvergură și multe altele.

Îți place ceea ce faci (profesional)? 

Daaa! Cred că altfel nu reușeam să ajung pe această treaptă.

Ne poți spune câteva cuvinte despre tine? 

Am 30 de ani, necăsătorit, lucrez de 9 ani la hotel Continental Forum Arad. Am trecut prin aproape toate etapele de care aveam nevoie pentru a avansa pe această funcție: ajutor ospătar,  ospătar,  operator date Food&Beverage, asistent Food&Beverage manager și, în cele din urmă, manager service Food&Beverage. Am absolvit Colegiul Economic, Facultatea de Finanțe& Bănci și am un Master în Administrarea Afacerilor în Comerț Turism și Servicii. Îmi plac sportul, pescuitul, muzica și călătoriile.

Exercițiu de imaginație: care ar fi rolul tău într-un spectacol de circ, (dacă ar fi să fi…) 

Clovn. Pentru că îmi place să binedispun oamenii din jurul meu.


Laurențiu Iacob, Food&Beverage Service Manager la Continental Forum Arad, a jucat rolul clovnului în poza lunii iunie a Calendarului 2017 Continental Hotels.

Prin această campanie ne-am dorit să aducem angajații, dar și meseriile dintr-un hotel într-o altă lumină, prin asocieri neasteptate.

Într-un domeniu în care lucrăm cu oameni pentru oameni, pasiunea pentru ceea ce faci este pe primul loc!

©2018 Continental Hotels. Toate drepturile rezervate. Site realizat de InMotion Media

Ai 10% discount față de oricare alt site de rezervări doar cu adresa ta de email.

Nu vom stoca și nu vom folosi această adresă în viitor.

Nu vreau discount

Mai multe detalii legate de oferta Continental Hotels.