#ȘTIUPECINEVA CARE TRANSFORMĂ ÎN OPERĂ DE ARTĂ CASCA DE MOTOR
O pasiune rar întâlnită, dar inedită. Laura îmbină plăcerea pentru pictură cu motociclismul, creând modele unicat de căști de motor. Pofta ei de viață umple cu energie orice încăpere.
Interviu cu Laura Ghinea – Colega noastră de la Continental Drobeta Turnu Severin
Cum ai început să pictezi căști?
Pasiunea pentru pictură vine din copilărie, dar colaborarea cu soțul meu, Gabi, care iubește motocicletele, ne-a inspirat să transformăm această pasiune într-un hobby comun.
Cum îți alegi temele pentru picturi?
Lucrăm împreună cu clienții pentru a stabili tema. Încercăm să potrivim designul căștii cu stilul motocicletei, adăugând o notă personală fiecărei creații.
Cum ai început să ajuți pisici abandonate?
De mică salvam animale abandonate, dar ulterior m-am axat pe pisici, care sunt mai frecvente în orașul nostru. M-am implicat activ în găsirea unor familii adoptive pentru ele.
Cum se reflectă pasiunea ta pentru artă și ajutorul pisicilor în viața ta?
Atât pictura, cât și ajutorul oferit animalelor îmi aduc bucurie și satisfacția de a schimba ceva în bine.
Ce te inspiră cel mai mult în munca ta la Continental Hotels?
Cel mai mult in munca mea la Continental Hotels mă inspira clienții. Deoarece eu iubesc oamenii, interacțiunea cu ei mă face să fiu o gazdă cât mai bună, mai primitoare și mai drăguță, mai amabilă și cât mai serviabilă cu ei, astfel încât să îmi îndeplinesc misiunea mea și anume contribuția.
Ce crezi că face comunitatea Continental Hotels specială? Ce ai spune despre colegii tăi?
Comunitatea Continental Hotels este specială deoarece oamenii la fel se atrag unul pe altul, suntem o echipă mare de oameni “super-eroi” care in zilele noastre când toată lumea e pe repede-înainte și au uitat să mai zâmbească, noi reușim să îi facem pe clienți să aibă o zi mai bună, mai frumoasă prin atitudinea noastra și prin tratarea oaspeților cu profesionalism.
Cum ai descrie legătura dintre colegi, având în vedere pasiunile unice pe care le aveți?
Legătura dintre colegi, având in vedere pasiunile unice pe care le avem, o face faptul ca aflând unii despre alții ce facem și în timpul liber, am început să apelăm unii la alții, deja am primit întrebări și solicitări de la colegii din lanț care au văzut afișul cu mine, lucru care m-a bucurat enorm și eu i-am întrebat pe alții la rândul meu dacă mă pot ajuta cu pasiunile lor și am primit deja sprijin de la ei.
Ce ți-a oferit mediul de lucru de la Continental Hotels pentru a-ți susține pasiunile?
Mediul de la Continental Hotels mi-a oferit pentru a-mi susține pasiunile totul. Și când spun TOTUL nu exagerez cu nimic, o să vă explic și de ce.
În primul rând mi-a oferit timp, care este cea mai importantă resursă pe care i-o poți da cuiva, eu lucrez în ture, astfel încât am liber și pentru pasiunile mele, care sunt multe. În al doilea rând mi-a oferit un mediu de lucru unde îmi pot exercita aceste pasiuni, am putut aduce pisici adoptate la noi la Hotel. Am pictat bostani exact cum pictez căștile de motocicletă de Halloween. Am dansat pentru majorete, eu iubind Zumba de când am fost instructor, acum e sora mea instructor și în interacțiunea de la recepție cu clienții pot să îmi dezvolt abilitățile de comunicare pe care le-am căpătat ca reporter.
Deci, în concluzie, Continental Hotels este parte din viata mea, îmi îndeplinește valorile, mă ajută in dezvoltarea mea atât profesională, cat și personală, prin acest job îmi îndeplinesc misiunea și pot zice cu drag și mândrie ca fac parte din această mare familie.