Reclamațiile nu sunt un subiect tabu pentru industria hotelieră. Ele există și trebuie avute în vedere. Acum, întrebarea este: Care sunt acele reclamații din care hotelierii pot extrage informații utile pe baza cărora să-și îmbunătățească serviciile oferite?
Există cel puțin un moment în care bărbații adoră literatura: atunci când se apucă de scris reclamații la hotel. Dar nici femeile nu se lasă mai prejos. Din momentul în care a ajuns în camera de hotel, ele caută nod în papură: „draperia e prea colorată, apa e prea udă, iar mocheta e prea moale”. Mai multe despre cum arată reclamațiile la hotel, în cele ce urmează, prin vocea bloggerilor Adela și Ovidiu.
Reclamații la hotel
Ovidiu Eftimie
Dacă vrea cineva să scrie o poveste cu oameni bipolari cea mai bună formă de documentare este să citească comentariile de pe forumuri cu privire la un hotel sau altul. În urmă cu vreo 15 ani căutam informații despre un hotel prin Sângeorz Băi, am dat pe un forum unde am putut afla despre acel loc două lucuri diametral opuse. Primul ar fi că e un hotel excelent, locul unde te poți duce și muri și nu ți-ar părea rău.
Al doilea era un film de David Lynch în care un client al hotelului s-a tăiat în timp ce-a spart oglinda din baie și a fost atacat de holuri de însuși patronul care nu l-a lovit suficient să depună o plângere, ci doar l-a terorizat, ca Bob din Twin Peaks. Am impresia că la un moment dat patronul hotelului avea mâinile întoarse la spate, ochii însângerați, un semn satanic pe frunte și scoatea cărăbuși pe gură, cel puțin în relatarea nemulțumitului.
Din asta înțeleg că mulți oameni cred că ar putea să se răzbune pe ăia de la hotel prin scris, crezând probabil că este chiar un autor bun, ce reușește să impună cititorului emoții puternice și idei concrete. Problema e, așa cum literatura de liceu dovedește fiecărui român în parte, că nu suntem genul ăla de popor bun la scris, suntem mai buni la altele, să zicem gimnastică.
Așa că orice reclamație în care încerci să-l distrugi literar pe cel care te-a supărat la hotel e inutilă. Nici un Hemingway nu s-a născut din review-uri.
O variantă mai decentă este reclamația punctuală: nu-mi place cearșaful / mă deranjează perna / vreau să mi se ia gunoiul de 15 ori pe zi / vreau Wi-Fi. Cu excepția ultimei, wi-fi-ul fiind imposibil de obținut în condiții de hotel, restul sunt rezolvabile. Întrucât hotelierii nu s-au băgat în chestia asta pentru că vor să citească foarte multă literatură, sunt convins că vor rămâne insensibili la orice narațiune complicată, dar vor reacționa în măsura în care primesc un mesaj clar. „Prea puține locuri de parcare” e genul ăla de mesaj simplu care i-ar face, în timp, să gândească la o soluție. „Zen-ul meu a fost distrobolat de culorile Fang-Ba din dormitor iar lângă stătea o familie de români care vorbeau tare”, nu va duce la un rezultat util.
În industriile Horeca este aproape imposibil restrobolarea zenului dacă acesta a fost distrobolat cromatic și nici reducerea nivelului sonor cu care vorbesc românii. Dar dacă zici „sunt pereții cam subțiri, se aude tot”, asta e o treabă ce poate fi rezolvată cu ceva material și muncă. Iar mesajul ajunge nedistorsionat.
Cu nemulţumiţii în vacanţă-între prea-prea şi foarte-foarte
Adela Dan
Cred că femeile au câteva momente mari şi late în care sunt cu adevărat fericite: când se mărită, când sunt reduceri la haine şi pantofi, când actuala fostului e urâtă, când au carbohidraţi sub nas şi când îşi dau cu părerea. Mai precis, când critică.
Voluptatea cu care găsesc femeile nod în papură la orice, mai ales când vine vorba de un hotel, este greu de egalat. Şi asta pentru că hotelul este un fel de casă temporară pe timpul vacanţei sau al unui city break.
Abia ce păşeşte în camera de hotel, că se trezeşte stăpâna casei şi apostolul curăţeniei în ea. Ca prin minune, se transformă în tot ce nu a fost vreodată. Dacă acasă la ea pisicile încing pe sub canapea cojile de alune mai ceva ca mâţele din bojdeuca lui Creangă, ciucurii, la hotel ea vede o moleculă de firimitură ramasă sub pat.
Dacă în sufrageria ei ar putea deschide o şcoală particulară şi ar putea preda materia pe cinci ani scriind pe praful de pe mobilă, la hotel vede moleculele de praf de pe ecranul televizorului. Draperia e prea colorată, apa e prea udă, mocheta e prea moale. Ar pune chiar ea mâna pe mop şi aspirator, noroc că nu le are la îndemână. Camerista e suspect de veselă, iar fata de la recepţie zâmbeşte prea larg. Mic dejunul e prea bun şi prea mult şi îi strică silueta. Din fericire, însă, de cele mai multe ori, toate aceste nemulţumiri ajung doar la urechea bătucită a consortului care după două, trei concedii, ştie deja cu cine are de-a face.
Şi apropo de consort, un prieten bun obsedat de curăţenie şi cu mare spaimă de microbi, unii ar zice că are ceva probleme la partea superioară a corpului, a plecat cu o donşoară într-o mică escapadă la munte. Acolo, impresionat de zelul cu care ea critica orice cută de perdea şi vedea picioare de bacterii în paharul de apă, a decis că ea este jumătatea lui în materie de obsesia curăţeniei şi nici una, nici două, m-a sunat în miez de noapte că vrea să se însoare cu ea. Norocul lui a fost că, spirit romantic, după ce a dezinfectat bine inelul, a vrut să-i facă o surpriză şi s-a prezentat neanunţat la ea acasă. Unde putea la fel de bine să vină şi cu echipa de la celebra emisiune Curat-Murdar şi cu colectivul catedrei de Bacteriologie de la Facultatea de Medicină să ia probe pentru studiu.
Una peste alta, oamenii sunt greu de mulţumit, mai ales când pleacă în vacanţă şi vor tot ce e mai bun, dar eu, una, prefer hotelurile care au reclamaţii precum pâinea era prea proaspătă la micul dejun şi am mâncat-o cu prea multă poftă şi cearceafurile erau atât de apretate încât făceau zgomot când mă băgam în ele.
Vacanţă prea plăcută vă doresc!
Despre colaborarea cu Adela și Ovidiu
Cu 16 ani de experiență ca freelance copywriter, Adela este autorul acelor cărți pe care nu le mai poți lăsa din mână, odată ce ai început să le citești. Și nu pentru că sunt lungi, ci pentru că au acel „je ne sais quoi”, care se lipește de tine ca magnetul de fier.
Ovidiu nu s-a lăsat mai prejos și aruncă în stânga și-n dreapta cu ironii fine care se viralizează cu un tupeu fantastic. Toate ironiile vin din calitatea de redactor-șef al celui mai citit cotidian de umor voluntar, Times New Roman.
Lunar, îi invităm pe cei doi să-și dea cu părerea lor despre diferite subiecte fierbinți ca o zi de vară toridă. Despre pasiune și profesie deopotrivă, oameni și tehnologie, hoteluri și decizii bune, micul dejun din perspective diferite, sărbătorile petrecute în hoteluri, cunoscutele ceaiuri și cafele în incinta acestora, observații despre cum percep oamenii schimbările și… lista poate continua. Un an întreg, să tot vorbim.
Declarăm deschis sezonul de „confruntări” cu pasiune!