#ȘTIUPECINEVA CARE DESENEAZĂ MEREU, CHIAR ȘI ACUM
Este un talentat desenator, aducând zâmbete prin desenele sale, atât copiilor cât și adulților. Când nu folosește hârtia, face forme în cafea. Cel mai mult îl încântă bucuria copiilor când îi pictează pe față.
Interviu cu Sergiu Dreghiciu – Colegul nostru de la MyContinental Sibiu
De când desenezi și ce desenezi?
Desenez din clasele primare unde am și participat la un program de arte plastice. Desenez aproape orice în funcție de inspirația de moment.
Am auzit că ești plăcut de copii, cum faci de le atragi atenția cu așa mare ușurință?
Îmi plac copiii și de aceea îmi este foarte ușor sa interacționez cu ei.
Îmi plac desenele tale în cafea, ce te inspiră?
Mediul înconjurător și starea mea din acel moment
Ai urmat ceva cursuri/ sau tutoriale pentru art latte? Dar pentru picturile pe fețele copiilor?
Nu am urmat cursuri, am învățat din tutorial de pe internet.
♥
Care a fost prima impresie pe care ai avut-o despre Continental Hotels și cum s-a schimbat aceasta de-a lungul timpului?
Prima impresie a fost una de profesionalism și ospitalitate. Cu timpul, am descoperit că este mai mult decât un loc de muncă, fiind o comunitate colaborativă.
Cum reușești să transmiți valorile ospitalității către colegi și clienți?
Prin exemplul personal, prin amabilitate și prin sprijinirea colegilor în înțelegerea importanței ospitalității.
Cum reușești să îți păstrezi motivația și să aduci mereu un plus de valoare în echipă?
Prin obiective clare și prin dorința de a mă dezvolta continuu. Feedback-ul pozitiv din partea clienților și colegilor mă motivează să îmi dau silința.
Ce te inspiră cel mai mult în munca ta la Continental Hotels?
Faptul că pot crea experiențe memorabile pentru clienți.
Cum se reflectă sprijinul echipei sau al managementului în dezvoltarea ta profesională și personală?
Sprijinul constant și aprecierile echipei și managementului m-au făcut să mă simt valorizat.
Ce crezi că face comunitatea Continental Hotels specială?
Atmosfera de prietenie și colaborare. Colegii sunt mereu alături unul de altul.
Cum descrii în 5 cuvinte ce înseamnă Continental Hotels pentru tine?
Profesionalism, colegialitate, inovație, ospitalitate, pasiune.
Cum se îmbină jobul tău cu pasiunea ta?
Creativitatea din job îmi permite să mă conectez cu pasiunea mea pentru desen.
Cum ai descrie legătura dintre colegi, având în vedere pasiunile unice pe care le aveți?
Avem o legătură puternică, iar diversitatea pasiunilor ne îmbogățește pe toți.
Ce ți-a oferit mediul de lucru de la Continental Hotels pentru a-ți susține pasiunile?
Flexibilitate și oportunități de a-mi exprima creativitatea.